Acțiunile europene au deschis în creștere

Acțiunile europene au deschis în creștere
Publicat: 19/03/2015, 10:56

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,4%.

Comunicatul Fed de la sfârșitul ședinței de politică monetară subliniază faptul că banca centrală nu a decis când să crească dobânzile, dar că este improbabil ca prima măsură să aibă loc în aprilie. În aceste condiții, Fed a deschis calea pentru ca cel puțin să aibă loc o discuție referitoare la creșterea dobânzilor cel mai devreme în iunie, așa cum au dorit numeroși oficiali ai instituției.

Astfel, oficialii Fed estimează că dobânda de politică monetară, în prezent aproape de nivelul zero, va ajunge la 0,625% până la sfârșitul anului 2015, în loc de nivelul de 1,125% prognozat în decembrie.

Pentru 2016, estimările medii indică un nivel de 1,875%, în loc de 2,5%.

De asemenea, oficialii Fed au remarcat continuarea îmbunătățirii situației pieței muncii, estimând că inflația va reveni la ținta instituției de 2%, pe termen mediu.

Acțiunile HeidelbergCement au urcat cu 2,7%. Al treilea mare producător de ciment la nivel mondial a anunțat că a redus datoria companiei peste așteptările analiștilor.

Pe marile burse europene, indicele CAC 40 (Paris) a urcat cu 0,3%, FTSE 100 (Londra), cu 0,4%, iar DAX (Frankfurt), cu 0,2%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×